duminică, 31 iulie 2011

down...

          Eram patru, înşiraţi pe o bancă în spatele blocului. În partea cealaltă a părculeţului, un tip lingea una dintre barele leagănului. Se oprea din când în când, rostea nişte cuvinte de neînţeles, apoi reîncepea să îşi lase saliva pe bara de metal sau trecea la celelalte... Are sindromul Down. 

           Privindu-l, dar urmărind şi reacţiile prietenilor mei sau mai bine zis lipsa lor de reacţie, m-am întrebat... 

           De câte ori n-am făcut lucruri inexplicabile pentru alţii, când judecata îmi era orbită... De câte ori alţii n-au fost cât pe ce să spună despre mine... Are sindromul Down...

vineri, 29 iulie 2011

Ro?

           Trăiesc în cea mai exotică ţară. Dovadă şi istorisirea culeasă de la un taximetrist. 

           Localitate undeva în Vrancea, drumurile praf. Găuri, tranşee, urme de ciclopi în urmele de asfalt. Toate aceste accesorii fac slalomul (procedeu uzitat în marile oraşe) imposibil de aplicat. Aşadar, reduci drastic viteza şi la adăpostul celor 20 de kilometri la oră, traversezi canioanele... 
           Taximetristul-narator se plânge unui poliţist luat la ocazie de starea extrem de proastă a drumurilor, în timp ce planetara începe să bată apoteotic, iar volanul s-a transformat în cârmă... 
             Poliţistul este, însă, practic: 

            Vedeţi dumneavoastră... Sunt proaste drumurile, aşa e, dar nici accidente n-am mai avut de vreo şase ani...

luni, 25 iulie 2011

Zzzzzzzzzzz

            Prolog ...

            O, ce noapte furtunoasă... Oribilă tragedie... Sfinte Andrei protege-mă... Aşa poate fi descrisă noaptea petrecută la adăpostul unui nurofen + (plus) un ketonal care mi-au amorţit toată dantura - (minus) măseaua îndurerată...

             Scaunul, partea 1

         Dimineaţă, programarea la stomatolog fiind făcută durerea a trecut ca prin farmec. Îmi investighez look-ul şi, considerând un exerciţiu în plus pentru examenul de la prânz, mă hotărăsc să merg la frizerie să-mi tund barba. Scaunul seamănă cu cel al stom - îmi cer scuze, dar nu-mi vine să-i mai scriu numele întreg. Figura frizerului inspiră numele de Ion, Nelu, Nae, Năică, something like that. Negociez cu el să nu urce mai sus de perciuni, deşi el insistă că ştie despre ce este vorba, eu insist să-i explic că nu vreau sub nicio formă să se atingă de freza mea, doar barba trebuie să mi-o tundă. 
            Mă urc pe scaun, mă las pe spate, iar Năică începe să lucreze. 
         La un moment dat, prrrrrrrrr, şi Năică îşi priveşte distrat clientul, sub care scaunul făcea un cambre perfect. Mă umflă râsul instantaneu în timp ce mă străduiesc să revin în poziţia şezut iar Nae este lipsit total de reacţie... Plătesc şi ies. 

           Scaunul, partea 2

           Îmi tremură pantalonii pe mine de emoţie. Deşi cucernicia nu mă caracterizează, când păşesc în cabinet fac ceea ce toţi creştinii execută în faţa bisericii. Doctorul are fler, îmi simte teama şi începe să mă întrebe diferite lucruri. Răspunsurile mele nu au mereu coerenţă, dar el face abstracţie. 
       Trece la treabă, iar eu încep să fac exerciţii de imaginaţie. Zzzzzzzzzzzzzzz! Ponei, ursuleţi panda, Donkey.... Zzzzzzzzzzzzz! Tom şi Jerry, peştişorul Nemo, Horton... Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz! Bad Vlad, Shrek, pinguinii din Happy Feet...  
                
           George... George... Eşti în regulă? 
      
         Şi până să isprăvesc eu cu virtuala paradă a personajelor, doctorul actionează un buton şi scaunul începe să se întindă. Abia ajuns la orizontală îmi dau seama că am dat impresia unui prag de leşin... Ştiţi ceva? Chiar era să... 

               Epilog 

               Mâine am iarăşi programare la den... mă rog, dar m-a izbit o dilemă... 

               Dacă în timp ce medicul face Zzzzzzzzzzz cu aparatul între molarii mei, scaunul face acelaşi lucru pe care l-a făcut cel de sub clientul lui Năică, aşa-i că...

duminică, 24 iulie 2011

silence

          Mă aflu la capătul lumii, unde nimeni şi nimic nu te poate atinge. Doar păsărelele zgribulite fac gălăgie atunci când ploaia ia câte o pauză. În rest... Linişte ca la începutul timpurilor...

vineri, 22 iulie 2011

f-up

           Ok. Deci sunt fucked-up. Pe punctul de a trage oblonul la fereastră definitiv şi irevocabil. Tired of games... So tired...

           Se ia una bucată relaţie şi se analizează strict contractual sau, şi mai bine, raţionalizat. O porţionezi bine. Vineri dimineaţă, marţi şi când mai ai chef să răspunzi la telefon sau când uiţi orgoliul în dulap. Fuck you!

           Între două repetiţii parcă aş vrea să fac altceva decât obişnuitele activităţi de tocare a nervilor cu ce dracu am mai făcut?
        
           Fucked-up pentru că în loc să te poţi bucura de un lucru trebuie să ştii să jonglezi cu stările altora, să descurci iţele cine ştie căror fapte sau să ai grijă să gâdili orgolii incomensurabile.

           Fucked-up...
          

          
        

vineri, 15 iulie 2011

Bucharest not Sparta

           This is madness? No, this is... Bucharest. Te izbește, la 7 jumătate dimineața, soarele în geam și nu te lasă, al naibii, să mai dormi. Îți recompui o imagine de prezentare, apoi te miști afară. Te scurgi pe stradă către destinație, cu creierii clocotiți și apele șiroindu-ți pe tâmple. Ajuns la locul cu pricina arăți mai degrabă a soldatul de la Marathon, aproape că faci și ce a făcut el ultima oară... 

           Toți oamenii din jur arată de parcă ar fi jucat un meci cu prelungiri cu tot și... au luat bătaie...            
           So this is Bucharest, not Sparta and it`s fuckin` HOT...  
          

joi, 14 iulie 2011

the road off

           Cât mi-a luat ca să înţeleg că un om trebuie să se bucure, pur și simplu, de prezenţa celuilalt?
           Câţi neuroni am pierdut încercând să resuscitez inexistente relaţii?
           Când am încetat să mai caut partea complicată şi să accept că lucrurile sunt simple?
          
           N-am ajuns chiar în punctul în care să-mi pun întrebările de mai sus. Mă aflu abia pe la jumătatea drumului, asta dacă aş putea să-l aproximez cumva, sau dacă l-ar fi parcurs cineva până la capăt, sau dacă...

miercuri, 13 iulie 2011

about life as chess

            Tacticizăm absolut orice. Urmăm nişte paşi, stabiliţi cu foarte multă grijă. Sună-l/Nu-l suna este sinonim cu Gambitul Regelui în şah. Nu-i răspund acum e preluare din Apărarea Arlechinului.

            Jubilăm când ne punem partenerul în şah, dar intrăm în panică în momentul în care acesta nu foloseşte manualul...

Welcome to the real and simple world. Where you don't need to know chess to survive.

marți, 12 iulie 2011

întreb...

           De ce toţi bucureştenii sunt în stare să te îndrume pe la capătul pământului către destinaţia de care ai întrebat?

           Nu vă supăraţi! Caut strada X... Mă puteţi ajuta?

           Sigur! Păi mergi pe Bulevardul Cutare până în dreptul frizeriei lu Nea Chelu, apoi iei troleul două staţii până la un gard verde. Acolo cobori şi mergi în stânga pe lângă o covrigărie bej. Ai mai putea să iei de aici metroul până la prima sau chiar la a doua, nici la a treia nu-i rău că te întorci o staţie pe jos şi iei tramvaiul până la Grădina Y, sau dacă nu, poţi să mergi înspre Parcul Z şi de acolo mai întrebi...

            Sunteţi a cincea persoană care îmi zice să mai întreb... De asta v-am şi interpelat... Ca să vă întreb... Mulţumesc oricum...

luni, 11 iulie 2011

Cele două personalităţi

           Am dublă personalitate. Aceasta este singura explicaţie plauzibilă. O să încerc să ilustrez raţionamentul.

           Notăm cele două ipotetice personalităţi George 1 şi George 2...

           George 1 este cel care stabileşte targeturi, care îşi impune lecturi/studii, cel care fixează repetiţii, care face programul, care visează să respecte programul, care vrea să se trezească mâine dimineaţă la 7.30 ca să fie la teatru mai devreme cu 45 de minute...

            George 2 amână cu amabilitate targetul, lasă praful să se aşeze cuminte pe opera lui Shakespeare, uită de repetiţii, se face că uită de program şi scrie aceste rânduri acum, la ora 1 şi jumătate noaptea... 

            Trebuie luate măsuri în acest sens.
            Semnat, George 1.


(am corectat - "trebuie" in loc de "trebuiesc")

sâmbătă, 9 iulie 2011

Transă

            Retina percepe mai mult decât există, decât se vede.
           Umbre care se desprind din întunericul protector la prima rază a dimineţii. Amurgul tranzitoriu desăvârşeşte enigma. Apoi se împletesc una câte una şi dispar într-un ultim tango, strângând în braţe proiecţia imaginaţiei tale sau umbra ei, la 426 de kilometri altitudine, plus o prăpastie a orgoliilor...

             În rest, e cald afară...

          

no... servus

           Am coborât să-mi iau nescuic-ul de la ora 3. Check bucată una beţiv întins pe trotuar în poziţia bronz-on-the-beach, check bucată una individă cu aptitudini de soprană clătinată, şezând turceşte, douăzeci de metri mai încolo.
           La întoarcere femeia mă interpelează...

           Seeeervuuuus...

           Nu întorc capul pentru că am studiat destul personajul la dus.

           Dă-te-n... de hoţ...

           Beţivul mă priveşte compătimitor. Are parte de acest tratament în fiecare zi, eu am luat-o doar în seara asta...

vineri, 8 iulie 2011

almost-one-woman-show

           Am făcut-o şi pe asta. Vorbii la radio... Cu un morcov în spate comparabil ca dimensiune cu răposatele Turnuri Gemene şi cu susţinători care mă priveau de pe terasă făcându-mi semne încurajatoare - le mulţumesc - mi-am împrăştiat cele trei fraze pregătite în lumea undelor. N-am reuşit să le spun întregi căci moderatorul a avut grijă să mă întrerupă de fiecare dată când prindeam viteză. Îi mulţumesc şi lui... NOT!

           Cu această ocazie mi-am dat seama că am inventat  ceea ce s-ar putea numi un "Almost-One-Woman-Show"... Cine e curios să vadă ce înseamnă asta e poftit, data viitoare, la Green.

          

luni, 4 iulie 2011

Astăzi

           Frig pe străzi, pustiu în suflet...



           "Timpul avea o nesfârşită răbdare cu oamenii"