miercuri, 27 aprilie 2011

Începem

           Am pregătit totul. Actorii sunt în culise - s-au îmbrăcat.
          În sală a început să intre, încet-încet publicul. Am verificat luminile şi sunetul. Schiţa nu există, nu am scris-o nici de data asta, dar am totul în minte. Ştiu exact ce trebuie să fac.
           Ies în stradă. Vântul mi se încurcă în păr, are chef de joacă, iar eu îi zâmbesc. Fac dreapta în gang şi mă opresc în dreptul unei borduri ciudat de înalte. Mă aşez şi privesc oamenii. Păşesc prin faţa mea fără să mă bage în seamă, fără ca cineva să conştientizeze că exist. Îmi face bine starea de invizibilitate. Sorb ultima înghiţitură de cafea, îmi arunc ochii până în capătul străzii şi apoi mă întorc.
          Cobor treptele, îi iau în braţe pe actori, transmit fiecăruia cea mai importantă ultimă indicaţie şi... începem visăm...

vineri, 22 aprilie 2011

Visul

   
              
                Miercuri, 27 aprilie, ora 20.00, la Green Hours





joi, 21 aprilie 2011

Blackjack

            8760 + una...

luni, 18 aprilie 2011

Treaba ta

           Viaţa noastră este o veşnică dezbinare între vis şi realitate spune Gogol.
        
           Eu spun că e un punct de vedere.
        
           În fond cui îi pasă ce zice Gogol?
        
           Şi dacă îi pasă cuiva e treaba lui...

duminică, 17 aprilie 2011

Dulci amintiri

           Nu ştiu ce să scriu. Aş vrea să spun enorm de multe lucruri... Unul în special, dar nu, nu ştiu ce să scriu. Oricum, o înşiruire de simboluri n-ar fi reuşit să surprindă în totalitate ceea ce se petrece în mintea mea
           
   
Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă, chitara?

joi, 14 aprilie 2011

Culmea fericirii

             Urc în autobuz. Lume. Trei băieţi de o rasă incertă se aruncă pe uşa din faţă şi, bineînţeles, fac abstracţie de noi, ceilalţi. Trag concluzia că aceşti indivizi au crescut pe dealuri. Doar aşa îmi explic decibelii mulţi pe care îi produc. Punctul pe i îl pune ăla în trening - o manea pe sistem care ne umple de bucurie pe toţi. Îmi rotesc privirea. Da, e 104-ul fericirii...

             Să pupe în cur primul câine vagabond toţi cei care habar n-au să facă parte în mod civilizat dintr-o societate. Să-l pupe în cur şi pe urmă să-l şteargă pe nevinovatul patruped.

miercuri, 13 aprilie 2011

pauză

           Frumoasă ţară, păcat că e locuită...

           Din ciclul am cap, minte ce-mi mai trebuie sunt absolut nevoit să pun o întrebare:
           
            Te-ai plictisit şi tu de acele fiinţe, care iradiază prostia prin toţi porii? Acea fermecătoare prezenţă, de care te miri că vorbeşte? Pardon! Te miri de ceea ce rosteşte! Acele pauze în gândire, atât de vizibile încât sunt imortalizate până şi de camerele de luat vederi instalate pe sateliţi. Acei oameni care încep să-ţi povestească ceva, ceva-ul respectiv nu te interesează, dar nu ei nu sunt suficient de capabili să realizeze asta. Mai mult decât atât, nu reuşesc să îţi expună faptele inteligibil, aşa că tu eşti nevoit să treci prin chinurile facerii ca să pricepi, timp în care părul ţi se ridică pe mâini a răzbel.

             Concluzia mea este următoarea... De fapt nu mai are sens s-o scriu, o bănuiţi voi.  

marți, 12 aprilie 2011

Valsul hazardului

           Urc scara cu privirile în pământ. Cu fiecare pas adăugat mă afund în nebuloasă. Nu înţeleg!

           Valsul hazardului de Victor Haim. Hazard într-adevăr. Îmi tremură mâna pe foi...

           Urc treptele cu paşii grei. Ţin privirea în pământ. Aceeaşi privire care s-a intersectat cu...
          
           Încep să înţeleg... Hazard într-adevăr...

luni, 11 aprilie 2011

Coiotul de stepă

           Unora le-a fost amputat bun-simţul. Nu îl mai foloseau, aşa că au decis să se lipsească de el. Li s-a grefat spaţiul gol cu piele de penis de coiot brun-siberian de stepă. Locul s-a vindecat miraculos, pacienţii s-au adaptat perfect. Există un singur efect secundar: din când în când, indivizii... urlă a pustiu...

duminică, 10 aprilie 2011

Visul...

 Miercuri, 27 aprilie, vă aşteptăm la...

        

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Băiatul cu chibrituri

           Am aprins un chibrit şi l-am privit până a început să-mi ardă degetele. L-am scăpat iar el s-a făcut cenuşă în câteva clipe. Materia nu se consumă, ea doar se transformă, dar amintirile, gândurile, ce se întâmplă cu ele? Fără îndoială că dispar. Ard o bucată de vreme şi apoi se prefac în grămăjoare de cenuşă. Câte fiinţe am transformat oare în chibrituri incandescente?
           Cea mai chinuitoare întrebare este alta... Cine sau ce declanşează flacăra?

miercuri, 6 aprilie 2011

Legătura dintre războiul din Libia, cutremurul din Japonia şi Ion

           Ion este un cetăţean de tâmplă al localităţii Măluşteni. Cetăţeni de frunte sunt Gheorghe, orăşean repatriat, Costică - fermier şi Vasile, proprietarul cârciumii din sat intitulată La Nea Vasi.
           Ion are doi copii de 12, respectiv 5 ani, o soţie şi două vaci de lapte. Mai deţine şi trei hectare de pământ între Ursoaia şi Dealu' lu' Strâmbu. Ion nu bea şi nici nu fumează. Foarte rar o bruschează verbal pe Lăcrămioara, consoarta sa.
           Ion nu râvneşte la avutul aproapelui său, el o doreşte pe nevasta unui vecin din partea cealaltă de sat. Ion nu merge la biserică pentru că s-a certat cu popa de la o bucată de pământ. Lăcrămioara s-ar putea duce la biserică, dar preferă să meargă în vizită la soră-sa. Soră-sa e văduvă.
           Ion stă delavale de Dumitru Carp, cumătrul lui Panainte, frate cu Petrache. Petrache a fost miner. Nevastă-sa e casnică. Ion o doreşte pe nevasta lui Petrache. El stă în partea cealaltă de sat. Petrache nu este la curent cu dorinţele lui Ion.

         
           Legătura dintre războiul din Libia, cutremurul din Japonia şi Ion nu există. Cel puţin asta e părerea lui Petrache. 

marți, 5 aprilie 2011

ferestre deschise

           Îmi vine să cânt neuitatele vise,
           Prelungi şi rotunde ca un fum de tigară,
           Ce lin se strecoară prin ferestre deschise
           În aerul rece al nopţii de-afară.

           Se duce pe trepte, în jos la vecini,
           Ecoul chitarei şi-al gândului meu,
           Iar tu de departe stai şi admiri
           Şi ţii pentru tine zâmbetul tău...
          

duminică, 3 aprilie 2011

Ups şi 0

          Acum ceva timp, după un spectacol, m-a interpelat o tipă...

          Ea: Este o sală pe aici, poate fi vizitată?
          Eu: Poate fi vizitată atunci când se joacă spectacole, adică nu acum.
          Ea: Aha! Mai sunt şi alte săli aici din câte ştiu. Acelea pot fi vizitate?
          Eu: Şi acelea pot fi vizitate atunci când se joacă spectacole. Din nou, nu în seara asta.
          Ea: Am înţeles! Dar poţi să-mi dai numărul de telefon ca să mă scoţi la un film?
          Eu: ?!?... 

          Are sens să menţionez că mergeam cu spatele doar ca să n-o scap din ochi?  

***  

           Înainte de un alt spectacol - altă sală - oamenii îşi ocupau locurile. Cineva îmi spune că o persoană s-a aşezat într-un anume loc... neindicat! Precizează şi faptul că nu se poate înţelege cu ea. Îl bat pe umăr zeflemitor şi plec să rezolv problema. Ajung la un metru de persoana în cauză şi mă blochez... Era aceeaşi tipă care mă... abordase. Fac stânga-împrejur şi SCAP!

                                     
           Spectacolul s-a terminat, oamenii se îndreaptă spre ieşire, "amica mea" a plecat, slavă Domnului...
           Un băieţaş a rămas pe un scaun. Îşi roteşte privirile, nu ştie cum să înceapă:
          
           El: Regizorul unde este?
           Eu: A plecat, dar îi pot transmite eu. Despre ce e vorba?
           El: Vreau să dau la teatru.
           Eu: Multă baftă!

           ... După alte câteva replici ...

           El: Din ce sunt făcute păpuşile?
           Eu: Din burete.
           El: De ce nu le faceţi din oase?
           Eu: ?!?
           El: Cereţi de la morgă.
           Eu: OK ...

           Tocmai în momentul în care puteam să jur că nu mă mai miră nimic...

           Aşa că,
           Unde eşti tu Ţepeş, Doamne? Ca punând mâna pe ei,
           Să-i împarţi în două cete, de nebuni şi de mişei,
           Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
           Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! 

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Cântec

           Fum de ţigară (probabil şi de iarbă) pe hol. Sprijin nişte trepte murdare şi ţin chitara pe un genunchi. Îmi plimb degetele peste corzi. Fredonez un cântec despre timp (invenţie personală) şi mă minunez de inepţiile debitate de nişte studenţi la un etaj inferior. Oamenii nu au niciun fel de autocenzură. Vine o tipă tip-til pe scări şi mă surpinde cu o vitalitate incertă. Direct din ungherele nevascularizate ale creierului îşi exprimă o dorinţă:  
  
           Cântă-ne...

            Răspunsul meu vine ferm pentru fanul incognito:

            Nu sunt lăutar...

            Fredonez doar pentru mine, dintr-o inspiraţie pur folclorică, acel cântec despre timp...