joi, 4 aprilie 2013

Generaţii

           O dinamică ciudată ne împinge spre cretinismul cel mai sincer. Asta este cea mai importantă şi în acelaşi timp recentă constatare. 

            O drăcuială scrâşnită sistematic de un cuplu la vârsta senectuţii aşezat în autobuz, în faţa mea. Strict ca imagine te-ai păcăli, ar putea trece drept doi bunici simpatici, însă vorbele trădează o structură găunoasă, tipologii ale lui Băieşu care stau pironiţi în vizor să-i prindă pe ăia de se şterg pe preşul meu. Totul reprezintă o mare tâmpenie, o adevărată vină a umanităţii în sine - faptul că există. Fireaţi ai dreacu cu semafoarele voastre! sau Fireai al dreacu de şofer! ori Fireati ai dreacu că vă găsi să umblaţi toţi acu!

             După ce mă cam debusolase reacţia de stadion a unor copii de grădiniţă, care au început să strige numele eroinei silabisind gutural în modul în care silabisesc ultraşii pe Arena Naţională numele echipei preferate am avut astăzi ocazia să observ, după spectacol, între alţi copii adorabili o fetiţă blondă şi creaţă cu ochi albaştri care zâmbea din suflet. Este acel zâmbet sincer si total pe care adultul îl uită în cursul procesului educaţional. Acel zâmbet care este capabil să şteargă cu buretele cea mai neagră săptămână. 

            Am vrut să închei într-o notă optimistă, deoarece cred că există speranţă. 
            Chiar dacă suntem generaţia care va înfunda definitiv România...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu