joi, 11 noiembrie 2010

Încet

           Nu mă mai băgaţi în seamă. Sunt bine aşa.

           Eu mai spun câte ceva, mă mai învârt prin viaţa mea, uneori prin viaţa altora, mai sprijin pe câte cineva, dar apoi mă retrag încet. Mă retrag în mine...

           O iau aşa la vale, prin câmp, trag aer în piept. Se întinde în faţa mea, necuprins, tot orizontul, linia care se pierde tocmai în Prut, peste nişte acoperişuri pătate de ploi. Răcoarea îmi îmbrăţişează fiinţa. Aud în spatele meu hămăieli de câini, o sudalmă înfundată, o poartă care scârţâie. Satul adoarme.

           ...Deschid ochii, scriu un articol aici, pun un link, mă învârt puţin prin viaţa mea şi-a altora, mă sprijin de cineva şi mă retrag... încet... în mine.

          

3 comentarii:

Evergreen spunea...

ce melodie frumoasa :)
cred ca la un moment dat fiecare ajunge sa se retraga incet in el. depinde starea sau forma in care ajungi inapoi la tine. sa nu fie la fel niciodata

>.<

Manon spunea...

deci te adorez, G.

George spunea...

nu este la fel.
Multumesc Manon >:D<

Trimiteți un comentariu