luni, 25 octombrie 2010

Zâmbeşte frumos

           Lumina îşi face loc pe fereastră. Încep să se audă şi zgomotele dimineţii: un deşteptător la vecinul de deasupra, două claxoane, un camion, voci...
            Pe piept simt o apăsare dulce. Conştientizez şi încep să-mi amintesc. Am uitat cât de frumos este. Apăsarea respiră uşor, îi netezesc o şuviţă pe frunte şi apoi o sărut în creştet. Mijeşte un ochi somnoros, apoi pe celălalt, şi zâmbeşte.
           Dinaintea mea se înfăţişează un întreg univers, scăldat în lumina şi feeria începutului.
           Deschid ochii şi încep să conştientizez zgomotele dimineţii: un deşteptător la vecinul de deasupra, două claxoane, un camion, voci...

2 comentarii:

Evergreen spunea...

astea-s diminetile perfecte... daca as mai crede in perfectiune :)

George spunea...

Lumea este perfecta, atat timp cat noi o vedem asa.

Trimiteți un comentariu