vineri, 22 octombrie 2010

A apus

           Deschid cu puls crescut televizorul, îmi caut o poziţie confortabilă din care să pot totuşi să zbier la goluri. Comentatorul enumeră jucătorii celor două echipe, în locul lui Apostol e Anghelov, iar în faţă a apărut Surdu pentru plus de viteză, e bine!
           A început. De Tănase aud după vreun sfert de oră, Nicoliţă aleargă ca de obicei, mult şi fără sens, iar Surdu - veşnic neinspirat.
          Constat trist că nu văd fotbal, ci o sforţare inutilă de a mima un sport. Un sport pentru care trebuie să ai chemare. Un sport căruia trebuie să te dedici, pentru care trebuie să faci sacrificii. Asta nu pricepe Tănase, asta nu ai cum să-i explici lui Ricardo, nici măcar în portugheză. Nu poţi juca doar şaizeci de minute când o partidă are nouăzeci. Nu văd la nici un jucător plăcere, nu se vede niciun fel de comunicare. Nu există echipă - nu există fotbal!
          Mi-e dor de inventivitatea lui Hagi, de răutatea lui Lăcătuş, de nebunia lui Adrian Ilie, m-am săturat de fiţele lui Mutu, de gagicile lui Tănase, de freza lui Bogdan Stancu, vreau idoli pe teren, nu păpuşi de cârpă! Vreau să fiu fascinat, aşa cum eram de pasele lui Dorinel Munteanu, de statura lui Bogdan Stelea, de travaliul lui Dan Petrescu şi mi-e dor de mândria pe care o simţeam atunci când România însemna ceva în fotbal.
       
          Îmi aduc aminte acum de ultimul rezultat răsunător înregistrat de Steaua în Europa. Calificarea din Cupa UEFA în urma meciului cu Valencia.
Prin comparaţie - Steaua a apus!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu