vineri, 1 octombrie 2010

Dulăpior de catifea

           "2 scânduri şi un cui, asta e averea omuluiiii" ... Îmi răsună obsesiv în creier.
           Încerc să fac haz de necaz în timp ce masivul şifonier îmi striveşte degetele fine de artist. În această adunare blestemată de scânduri au loc, lejer, bunurile tuturor studenţilor din cămin, dar viitoarele posesoare, în număr de două, îşi manifestă inocent îngrijorarea: "Ne vor încăpea lucrurile în el?". Forţez un zâmbet politicos, în timp ce tovarăşii mei de caznă - un student de la film şi un tip suspect pe care l-am racolat de pe hol, transpiră de parcă ar da casting pentru "Hercule".
           Trei etaje am împins-tras-ridicat-răsucit pe scările incomode, încercând să evităm obiectele aninate de balustradă. Părea o reprezentaţie de circ: doi clovni care se chinuie să-l păcălească pe al treilea să ia elefantul în spate şi apoi să dea o tură de arenă sărind într-un picior...
           Înainte de a leşina cu sicriul lui Tutankhamon în spinare m-a fulgerat un gând "Oare voi mai avea copii?"

           Morala: Un "dulăpior" nu pare niciodată ceea ce este... :)

1 comentarii:

Laura spunea...

:) Nu credeam ca voi gasi la cineva citatul din "mari clasici inca in viata"! :))

Trimiteți un comentariu