vineri, 10 septembrie 2010

Şi dacă ramuri bat în gem :)

     Continuarea bancului cu Bulă o ştie toată lumea, însă dacă ramuri bat în "gem", situaţia se schimbă. În ce hal te poate "pocni" vitalitatea unei persoane? O pereche de ochi, bine aţintiţi înspre tine, ce pot răscoli în fragila ta adunare de gânduri? Mă întreb dacă e bine şi dacă (aşa cum spune Horaţiu Mălăele) "stau bine înfipt - o stâncă" în aparenta mea linişte interioară... Sunt un beduin obosit într-o furtună de nisip; lumea se învârte în jurul meu cu o viteză ameţitoare, iar eu mă simt cuprins de o inerţie neiertătoare.
     Omul reacţionează timid şi ne reîntoarcem la teamă... Acea teamă care păstrează aspectul complicat al existenţei umane. Aş ingurgita şi eu o lingură de gem dacă asta mi-ar da curajul să iau totul în piept şi să continui jocul la ruletă cu dezinvoltura marilor campioni... Îmi doresc să am noroc de data asta, să fi pus fisele pe numărul câştigător... Să mă bucur ca un copil în faţa primului brad împodobit în Ajun de Crăciun (că tot văzui spectacolul în seara asta) şi să zburd fericit sub privirile albastre ce mi-au îngheţat gândurile...

2 comentarii:

irdnv spunea...

cand iei o gura buna de realitate,cel care te poate ajuta cu adevarat esti doar tu!

Evergreen spunea...

Eu as miza pe 3. Mi se pare mie ca e o cifra misto

Trimiteți un comentariu