miercuri, 29 septembrie 2010

Pastel

           Dimineaţa e frig. Simţi cum vântul îţi scormoneşte hainele vrând să ajungă până la fiinţa ta. Soarele (când se arată) e sărac în raze şi gata să se ascundă în spatele perdelelor; din punctul ăsta de vedere seamănă perfect cu bătrânii de la ţară care îşi pândesc vecinii din dosul gardurilor. Apare când şi când mai mult ca să-ţi amintească de faptul că el există, dar nu are chef azi...
           Peisajul capătă aspectul tablourilor lui Cezanne; mici motoare umane se străduiesc să ofere un strop de dinamică - paşi rătăciţi între bălţile trotuarului. Se întunecă din ce în ce mai devreme, totul pare să instige la adormire. Te cuprinde o amorţeală caracteristică bolii, care îţi încetineşte funcţiile vitale, mici răbufniri ale ego-ului răzbat din când în când fără a pune o amprentă puternică asupra desfăşurării evenimentelor. Totul vine de la sine...
          Noaptea se aud doar câinii. Şi gândurile ţi le auzi, sunt puternice, gata să-ţi spargă timpanele. Aproape că te copleşesc...
          Întunericul e compact toamna. Niciodată nu mai ai parte de o noapte atât de neagră...

         "În toamna aceea, Ioana Maria, am trăit cele mai triste seri din viaţa mea..."
                                                           Geo Bogza - Ioana Maria

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu