luni, 13 septembrie 2010

Marele singuratic

           N-am uitat ... D îmi vorbeşte în fiecare clipă de tine, remember?...

           Lupul avea probleme mari de cuplu cu Lupoaica, nu prea se înţelegeau, el avea nişte apucături cam dubioase, iar ea se săturase să-i mai accepte toate nazurile... Aşa că iată, într-o zi de iarnă, pe la orele 15.00 se hotărâră de comun acord să se despartă... în condiţii amiabile bineînţeles!
           După "divorţul" animalier, cele două foste "părţi", au început să-şi construiască câte o vizuină la ceva depărtare una de alta (pe cealaltă o scoseseră la licitaţie într-o noapte, iar banii obţinuţi îi împărţiseră lupeşte), şi-au amenajat fiecare cele trebuincioase pe lângă "casă" şi încet-încet, au ajuns, fiecare în direcţia proprie, la gândul că ar fi cazul să-şi caute o altă jumătate cu patru picioare... În acest sens Lupul (care era ,evident, ca personaj în această poveste un patruped frumos, nu extraordinar, dar OK) a început să frecventeze haitele care beneficiau de femele în exces încercând să-şi găsească o Lupoaică potrivită pentru gusturile lui... O vreme şi-a ocupat timpul cu acest lucru până a ajuns la concluzia (inteligentă) că nu va găsi niciodată o "parteneră" atât timp cât o caută... Şi tocmai pe când trăgea el ultimele virgule din superba sa concluzie îşi zăreşte printre arbori "fosta" Lupoaică, de "labă" cu alt Lup...
           În ochii Lupului nostru se putea citi în acel moment mândria şi sentimentul respectului de sine... Cel pe care îl considerase la o primă vedere Lup şi care o însoţea ţanţoş (şi cu gelul în păr) pe "fosta lui" era de fapt un câine vagabond, şchiop de unul dintre picioare (dificil să ne dăm seama care) şi avea o privire... strâmbă...
               A zâmbit galeş iar apoi şi-a spus: "Lup ca mine n-o să mai ai niciodată!"

          

Acest material este un pamflet! Orice asemănare cu persoane reale este pur şi simplu întâmplătoare!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu