vineri, 10 septembrie 2010

Întrebare existenţială

           Dacă eu ca artist sufăr de o idee şi o concretizez într-un spectacol, iar modul în care este primit sugerează că mesajul meu este "neconform" cu cerinţa pieţei se cheamă că nu sunt un artist bun?!? Dacă n-am reuşit să fiu "într-o sâmbătă" cu spectatorii atunci înseamnă că am ratat scopul actului teatral?... Părerea mea este că NU! Originalitatea artistului cred că se regăseşte în primul rând în autenticitatea mesajului şi bineînţeles forţa lui... Iar dacă publicul "doreşte" să vadă un anume tip de spectacol cu mesajul aferent, atunci avem o problemă, dar cred că este o problemă strict legată de o prejudecată a publicului. Această opinie nu este general valabilă! Sunt excepţii pe care le admit (aici unde sunt instanţă superioară), sunt dispus să înţeleg că unele texte pur şi simplu nu pot fi "înghiţite" de publicul spectator, dar referitor la mesajul unui spectacol nu cred că avem multe limite...
        Visez încă la un anumit tip de spectacol în care spectatorului i se incoculează stimuli, stimuli care descifraţi iniţiază senzaţii... Senzaţii general valabile! Un reality-show (mind-fucking) în care spectatorul este purtat dintr-o parte în alta, secătuit de energie şi apoi depus în scaunul pe care l-a ocupat de bună voie şi nesilit de nimeni... Oare risc prea multe lucruri printr-un astfel de spectacol?!?:))

                "Important este să se vorbească despre tine! De bine, de rău, contează mai puţin."

3 comentarii:

Andreea Lăcătuş spunea...

De ce ar avea o piesa cerinte?? Cand se poate spune despre un artist ca e bun sau prost? Asa-zisele "obiective" ingusteaza total spatiul de lucru, simplele notatii ale autorului sunt limitari, un text, de vreme ce-ti pica pe mana devine al tau dpdv teatral. Eu asa vad lucrurile. Si cine ar zice ca nu indeplineste obiectivele(!!!), are, probabil, o problema. In plus, depinde de catre cine e primit. Poti avea un public dobitoc, in ansamblu, dar e imposibil sa fie numai dobitoci acolo. "Spectatorii" e un concept general, fiecare act in sine isi are, la urma urmei, spectatorii/fanii lui. Daca grupul e restrans, nu inseamna ca ei nu exista sau ca n-au dreptate. Cat despre senzatiile general valabile... E cam utopic, nu crezi? Prin simpla existenta a unui grup se subintelege ca exista de-al de Gica Contra care ar fi in stare sa (se) renege, doar asa, de placere. Dar cine stie...
Iar de riscat; Sa risti...ce? De parca n-ar fi teatrele pline de spectacole prafuite si uzate, tocmai de incercari si eroi care vor sa schimbe lumea cred ca e cazul :)

desigur, doar imi dau cu parerea.

George spunea...

Discutia e lunga, si complexa... Exact acelasi lucru il spuneam si eu ca o piesa n-ar trebui sa aiba cerinte, dar in mod inevitabil trebuie sa te raportezi la niste criterii cand prezinti un spectacol. Cat despre a "induce stimuli" eu cred ca poti aduce o sala de oameni la acelasi numitor comun, iar daca totusi exista un "Gica Contra" atunci n-are decat sa se autoexcluda din grup:)

Andy spunea...

"Cei rai sunt intotdeauna nenorociti, ei slujesc pentru a-i pune la incercare pe oamenii cei buni, putini la numar, si nu este rau din care sa nu iasa bine" - François-Marie Arouet de Voltaire

Trimiteți un comentariu