miercuri, 22 septembrie 2010

Întâlnirea din...tre blocuri

           Stăm aşezaţi pe bancă sau sprijiniţi de gardul ruginit... Habar n-am când s-a făcut linişte... De ce oare nu mai spune nimeni nimic?
           Prin clasa a noua am început să umblăm, să ne întâlnim seara, să ne vizualizăm fiecare în sinea noastră ca şi băieţi de cartier... Era la modă hip-hop-ul... Pierdeam vremea, socializam, vorbeam despre jocuri video, şcoală, fete... Bârfeam cartierul... Mai ieşea câte un nene noaptea să zbiere la noi să plecăm dracului acasă, pentru că altfel cheamă poliţia... Atunci eram bad boys... "Cheamă Poliţia... Mă doare-n c*r!". Râdeam de ispravă, dar în maxim zece minute ni se făcea somn şi ne căram...
           Când unul dintre noi îşi făcea o prietenă, ceilalţi începeau să-l vadă ca pe un trădător... Era scos brusc din calcule. Nu mai era sunat ori de câte ori ceilalţi se întâlneau, nu mai era tratat ca şi parte egală în gaşcă, era marginalizat... Asta dura până când aventura dezertorului lua sfârşit. Din acel moment îşi relua locul, cu drepturi depline...
           Vara plecam la plajă, la fotbal, sau la plimbare împreună... Ne strângeam de prin casă cu telefoane nenumărate... Şi ne întorceam istoviţi la locul nostru, între blocuri... Aici, la banca pe care stăteam noaptea şi ne povesteam unii altora începuturile... Cum si ce făcusem!... Cu cine...
           În timpul şcolii, aici ne întâlneam imediat după ce terminam orele şi la ore tot de aici plecam...
           Ne-am maturizat împreună... Cunoaştem atâtea lucruri unii despre ceilalţi... E un sentiment plăcut de oglindire, de raportare la un sistem sigur de referinţă, în care ai încredere... Sunt prietenii tăi! Oamenii între care ai crescut...
           Şi totuşi de ce oare nu mai spune nimeni nimic?!?... Habar n-am de când s-a făcut linişte... Stăm aşezaţi pe bancă sau sprijiniţi de gardul ruginit... 
                                     

        Ne-am întâlnit prima oară aici, între blocuri...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu