sâmbătă, 18 septembrie 2010

Fum de ţigară

              Am ajuns în curte pe la ora 13 şi ceva... Inima îmi bătea cu putere, dar asta, contrar tuturor aşteptărilor îmi dădea curaj, îmi dădea încredere... Poate prea multă încredere. Mă simţeam în stare, mă simţeam pregătit, vroiam să arăt ce pot. În ţinută, atent la detaliile din jurul meu, cu "simţul" pornit, gata să răspund, gata să fiu pe fază... Vreo trei indivizi lângă o scrumieră înaltă, alţi doi cu fundul pe o bordură. Îi studiez. Nu par cine ştie ce. Au figuri de frustraţi, oameni care vor să impresioneze prin accesorii şi vestimentaţie... Prima impresie pe care tocmai mi-am format-o la adresa lor îmi conferă un aer de superioritate... Deja e simplu... Se face 14.00... Din clipă în clipă o să fiu strigat, o să intru sigur pe mine în sală... O să le arăt că vreau şi că pot să fac asta... Or să mă ia... Merit! Am toate şansele... Unul din cei trei se apropie de mine... Mă întreabă dacă şi eu dau.... "Bineînţeles". Şi facem cunoştinţă... E slab dacă a cedat presiunii şi simte nevoia să vorbească. Nu mă cercetează, sau cel puţin eu nu îl văd făcând asta şi deja îl consider inferior... N-are nici o şansă. Uite-l ce plăpând este. Mă întreabă de unde sunt, îi răspund... Originea mea este un alt punct de referinţă... Mulţi concitadini sunt deja aici şi simt asta ca pe o etichetă... Etichetă care n-are cum să funcţioneze altfel decât ca un motiv în plus să fiu luat... 14.30 - O să intru!... 15.00 - Tipul ăsta n-are absolut nici o şansă... Este plat, n-are imaginaţie, n-are habar de nimic... 15.30 Oare ce se face în anul întâi?... 15.45 - De-abia aştept! De ce căcat nu ne cheamă mai repede?... 16.00 - M-am sprijinit de un gard... Mi-am luat a treia cafea... 16.30 Din clipă în clipă o să fiu chemat... O să intru... Da... O să răspund la ce sunt întrebat... 17.15 - Sunt "înşirat" pe bordură... L-am căutat cu privirea pe tipul care intrase în vorbă cu mine... Acum discută ceva cu o fată... Pare interesant subiectul... Aş vrea să intru mai repede... 18.00 - A cincea cafea... Nu mai poooot... Aş vrea sa se termine... Sunt obosit... 18.30 - Mă terorizează aşteptarea asta... Nu prea îmi mai pasă ce o să se întâmple, vreau doar să scap... 19.10 - Vine o tipă şi ne cheamă înăuntru... Holul pare interminabil... Sala este întunecată... Nişte reflectoare apocaliptice luminează sporadic colţuri de încăpere... O doamnă şi doi bărbaţi la masa din stânga... Ne aşezăm... Încerc să-mi recompun atitudinea fermă... A început să mă doară spatele... Studiez sala, profesorii, dar simt că îmi scapă multe lucruri... Îmi vine rândul...
          Pe legitimaţia cu poza mea scrie... respins... Mă văd în stradă... Am în mână un dosar cu numele meu pe el...       Realizez ce s-a întamplat...

5 comentarii:

Andreea Lăcătuş spunea...

tocmai partea cea mai interesanta ai dat-o la o parte: examenul in sine. si eram terminată să citesc despre cum a fost.
de obicei nu obţinem lucrurile atunci când ni le dorim din răsputeri, dar dăm de ele când o lăsăm mai moale. habar n-am, da' aştept într-un fel ciudat examenul ĂLA.

George spunea...

asta a fost examenul in sine... asteptarea aia care "ucide"...

Anonim spunea...

ok. daca ai povestit asta, esti constient ca trebuie sa ne pictezi si reversul medaliei, nu?

George spunea...

anume? :)

Anonim spunea...

din moment ce ti'am explicat asta deja, acu' astept:)

Trimiteți un comentariu