sâmbătă, 25 septembrie 2010

First sight

              A venit singură pe banca unde stăteam cu gândurile mele şi mi-a cerut afecţiune printr-un gest atât de simplu şi de firesc: prezenţa ei... Am mângâiat-o, am ţinut-o în braţe, i-am vorbit şi mi-a răspuns... A tors... M-a privit în ochi, dar nu m-a întrebat nimic... Se mulţumea să scoată sunetul acela monoton şi liniştit...
           
          *  Mi-a spus cineva odată (urmare a faptului ca se luau toţi maidanezii după mine pe stradă) că mă iubesc animalele... Nu cred... Unii mă latră, alţii se lipesc de mine... Ca oamenii... *
    
             Nu ne-am luat rămas-bun, m-am ridicat şi am plecat. Ea a pornit în cealaltă direcţie... Cea mai elegantă despărţire din viaţa mea... O să ne mai întâlnim... Probabil...

1 comentarii:

Anonim spunea...

Pe bune?! A ajuns!?! am crezut ca nu o sa vina pentru ca atunci cand am rugat'o si'a netezit mustatile tacticos si nu mi'a zis decat: "Vedem, e cam departe. Platesti bine?"
Cred ca am convins'o cand i'am zis ca nu am bani, dar ca oSecunda de ganduri impartasite cu tine ar trebui sa fie o plata buna.

Trimiteți un comentariu